Categories
Nepal Trekking

Hiking Mera (6476)


*n-am mai postat din 2012 (deși am mai fost ici-colo) – m-am trezit brusc acum din motive de fudulie (și SEO)

Născut pe lângă Mamaia, a ajuns și-n Himalaya!

Acu 1 lună și-un pic, petreceam, horcăind sfârșit și zgribulit (dar parțial fudul), ziua patriei, departe de fanfară și orice fel de tancuri, la aproape 6.5km deasupra nivelului mării, pe culmi nebănuite/ne-anticipate, cele mai înalte pe care estimez că purta-mă-vor vreodata ghetuțele. Mera fiind cel mai înalt ‘trekking peak’, adică unde au șanse să răzbească și mirenii harnici, fără valențe de cățărători. Bonus, de pe Mera se văd 5/6 cele mai înalte vârfuri ale planetei (Everest, Lhotse, Makalu, Cho Oyu etc). Se merită, dacă tot e să faci un efort.

6449 / 6476 – short of summiting / climaxing

Izbândă facilitată de Simina, căreia Himalaya nu-i e tocmai străină, dimpotrivă – vezi link deasupra comentariilor.
A pășit cea dintâi, conducând drumul printre crevase, a cărat un rucsac la fel de greu ca și subsemnatul (adică mai greu ca greutate relativă – ba când mi-a fost mai greu a și plusat), și a fost legată de coardă de un cetățean care își punea atunci prima oară colțarii. Altfel zis, n-am purtat niciodată colțari la mai puțin de 5000m, man! Make it count! Pioletul nu mi-era străin – mai pusesem mâna ultima oară acu fo 2 decenii.

Da și io am fost ca un gentleman și i-am oferit oportunitatea să se distingă, oprindu-mă și așteptând-o istovit la 65-100m (~25m mai jos) de summit, conform GPX-ului – la 6449 din 6476m. Aka edging*.
Scuza mea e că dormisem între puțin și deloc în ultimele 10 zile (o fi fost jetlagu’, altitudinea, stresu’ / atitudinea, Shiva știe).

Slab elanu’ cu oxigen pe scăpătate, sau, tocmai ușor am observat că nu-i. Am urcat, da am și gâfâit. 3 pași, pauză de reculegere și aoleu. 1.5 – 2.75km/h. 13km / 9h (5h moving time), în ziua summitului. Când am văzut de-aproape vârful cu ochii am considerat cu o chibzuință frizând înțelepciunea că-i suficient, nu era momentul să fiu hapsân – era nevoie de șvâc și pentru întoarcere.

Ca să mai storc niște motive de laudă & fudulie – am fost singurii (întâlniți de noi :) care-am urcat independent / fără asistență (ghid & porteri), cum se practică în general, ba am fost și off-season (cu o zi, da astea-s detalii). Și-am fost singurii de-am urcat spre vârf în ziua aia – a mai trecut pe lângă noi un cetățean, da ne-a depășit așa de repede și nonșalant încât am convenit în mod democratic (2/3) c-a fost o vedenie.

[P]entru cine se mulțumește cu mai puțin de 6400m, say 5000m, când nu se dă prin junglă, cu parapanta, caiacul, slorpăie nuci de cocos pe plajă, scrie cărți carte sau e vedetă debutantă de documentare tv, Simina organizează de 2-3 ori pe an ture de aventură în Nepal și India. Recomand.


Mai multe poze, aici (gPhotos)

*odată m-am uitat la True Detective până la penultimul episod și m-am oprit acolo!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *