Din Benteng (de unde ne-a lasat duba politiei) am ajuns in Petumbukan , un port aproape gol, cu 4 barcutze si 3 chioscuri care vindeau toate apa, cafea la plic si taiatei instant, consumati de 3 ori pe zi timp de-o zi jumate pana am dat de o barca spre Taka Bonerate, un vaporas ce transporta mese si scaune pentru o scoala de pe una dintre insule.
Capitanul secund vroia sa-si practice engleza (inexistenta) asa c-am reusit sa-i inchiriem vaporasul, cu tot cu echipaj (3 oameni) pentru 10$ pe zi de persoana, sa ne dam si snorkelim printre insulitze.
Taka Bonerate e-o aruncatura de insulitze, mici, plate, cu plaji albe, incojurabile la pas tihnit in 15 -40 minute si cu corali la o aruncatura de broasca. Ele toate (insulele) sunt atoluri, Taka Bonerate de fapt e cel mai mare atol din Asia de SE, al 3-lea din lume. Fiecare insula e la o distanta de 30-90 minute de alta/altele asa ca in general orizontul e populat de 1-2 benzi albe cu crestete de palmieri. Cateva au cate-un satuc de cateva zeci/sute de scafarlii: pescari, neveste de pescari si copiii nevestelor lor (pescarii sunt si ei, marinari).
De fiecare data cand am descins pe insule, pareau ca-n filmele SF, populate doar de femei si copii, barbatii fiind in general la munca. Insulele nu au electricitate, doar generatoare care functioneaza cateva ore pe seara, asa ca paleta de entertainment e foarte limitata. Asa ca productia pe cap de mama e de 8 – 12 prichindei (am verificat pe doua insule), insulele abunda de tinerete.
Omul Alb patrunde rar in zona, intr-o medie de 2-3 pe luna (in tot parcul national) si asta concentrat pe zonele de scufundari – Taka Bonerate e un paradis subacvatic dar mult mai greu accesibil si putin cunoscut decat Bunaken, Togian Islands sau Labuan Bajo. Asa ca de fiecare data cand am coborat pe vre-o insula, am fost in centrul atentiei unei hoarde de copii, curiosi sa vada cuidateniile (oameni albi), zglobii si foarte doritori de poze.
Revin cu poze, cand o sa-mi permita accesul la net
