
Ce poate Britney și io nu?!
*Bine, acu’ nu-nseamnă că-s dispus să fac tot ce pot.
Cine? Io?? Bah io’am mancat crocodili1 baaaah!
[cred totusi ca e de la dreapta la stanga]
Daca va intrebati ce gust are sangele de cobra, sangele de cobra are gust de sange si Red Bull – c-asa considera ei sa-l amestece inainte de al servi doritorilor. [foto: Raluca Venescu]
1bodycount: caine, crocodil, cobra, greiere, porumbel, peste spada, cam atat – nu pentru ca n-am avut sansa, din potriva doar ca sunt moderat / necutezator culinar.
Sa nu-i crezi pe indonezieni, nici macar pe bancheri.
Sa nu ma intelegeti gresit, imi foarte place in Indonezia si am deja o gramada de amici locali. Au o atitudine sanatoas-lenesa, zambitor-rabdatoare, feritoare de batai de cap. Aici timpul e elastic, daca cineva iti da o intalnire la X:00 e considerat perfect acceptabil sa ajunga la X:30, fara suparare si motive de remuscari. Cu rare exceptii, trenurile (Jakarta – Yogyakarta – 8h) intarzie din oficiu 1-1.5h.
There are usually no set procedures or clear rules of engagment and the concept of time in the manner familiar to the wester mind is not familiar to the Indonesia society and the wonderful phrase “Jam Karet” delivered with a smile, translated as “rubber time” will explain why the parts you are waiting for or the taxi you have ordered are late or does not arrive all. #
Pur si simplu precizia nu e una din virtutile nationale a indonezienilor1 – si tind sa cred ca se extinde si la alte neamuri vecine.
Alti sateni Dayaci bucurosi si curiosi de oaspeti de pe langa Barabai, South Kalimantan. Daca tin bine minte asta se intampla pe drum spre Kundang. Kundang e langa (si similar cu) Loksado dar nu se regaseste in Lonely Planet, asa ca localnicii nu-s obisnuiti cu turistii.
Dayacii sunt prietenosi, fumeaza mult si taie copaci. Scapa de palmieri inlocuindu-i cu arbori de cauciuc, ce sa faca si ei. Cu banii obtinuti mananca, fumeaza, isi cumpara celular cu camera foto si ii joaca la carti.
Intr-una dintre zile, in drum spre un izvor termal am fost abordati de doi pusti in geaca de blugi care s-au recomandat ca politisti, desi aratau ca doi pusti in geaca de blugi.
Ne-au rugat frumos sa trecem pe la politie, sa ne vada si sefu’ la fata, c-asa-i obiceiul. Le-am explicat relativ politicos ca e departe de intentia mea sa ma opresc in fiecare sectie de politie de pe drum. Au plecat de-abia dupa ce le-am zis sa se duca, ca vin eu mai tarziu :)
Pentru ca n-am ajuns in inca in inima Kalimantanului, mi-am promis un comeback, pana atunci stau si ma uit la pozele altora mai temerari. borneoscapes.blogspot.com. Poze si info cu si despre bastinasi care inca mai traiesc ca pe Discovery Channels. + flickr