A 2-a editie incepe in Sumatra, cea mai mare restanță (ca suprafață) din plimbarea precedenta pe dupa arhipelag. Inainte de asta un warm-up in miezul Malaeziei, intr-un orasel cvasi-prafuit unde trudeste & salasluieste Laur, cetatean roman fara prezenta online, pe care ar fi urmat sa-l parazitez vreo 2 saptamani.
Viata ia intorsaturi, Laur a fost nevoit sa revina o perioada in patrie, asa ca iata-ma intr-un cartier select dar marginas (dpdv topologic) al Ipoh-ului, urbe fara un sistem sesizabil de transport public.
Insa karma e cateodata galanta cu indivizii plictisiti, si o vineri seara solitara si fara perspective de antren s-a inseninat brusc, anuntand 2 bilete gratis la Penang Island Jazz Festival (courtesy of Mercedes Benz Malaysia via CouchSurfing).
In a 2-a seara eram oaspetele lui Michael, unui homeless (cu acte) francez care a inchiriat un apartament cu vedere la mare (et 16) al unui imobil din Batu Ferringhi, cea mai turistica zona din Penang. Michael era in parcursul unui tur de planiglob, insa s-a infipt in Penang, dupa ce si-a gasit un partener filipinez si s-a hotarat sa mai stea putin.
Si cum se-ntampla cateodata, in mijlocul evolutiei accapela a unor nemti (de-un optimism si veselie nitel exagerate) l-am vazut tocmai pe Petr (in centrul unei agitatii bahice) – in conditiile in care grupul meu de cunostiinte din Malaezia e totusi, destul de modest. Asa ca a 2-a zi dimineata, eram, brusc si neplanuit in drum spre Langkawi.
