Wat Thaton. Un templu budist ce ocupa un intreg mic munte deasupra unui satuc nu foarte departe de granita cu Myanmar (fost Burma). Templul e compus din 9 sub-temple/puncte de interes duhovnicesc. Soare, liniste si pace. Asta pana sa inceapa sa vina multiple autobuze cu credinciosi – ghinionul face sa fi nimerit in locul potrivit in timpul unei sfinte sarbatori.
Am cedat in fata celor 2500 de pelerini am simtit c-ar fi cazul sa ma retrag din fata zumzaielii pioase, insa nu-mi facusem temele mai departe si nu stiam incotro ar fi optim s-o apuc. Asa ca am luat primul camion care parasea satul.
Dupa vreo 2 ore de mers, am vazut o poiana populata cu cateva corturi, am cugetat timp de 2-3Km si m-am dat jos. Moment in care am vazut un indicator catre o cascada asa ca am luat-o in colo. Moto-ul meu preferat e “Daca nu stii incotro te indrepti, nu te poti rataci” si zilele astea am oricand sansa sa-l aplic. Context in care am observat ca de cate ori ma indrept catre o destinatie vaga, la care nu tin neaparat sa ajung, natura imi sare in ajutor. In cazul de fata, un camion si un motoretist care mi-au facilitat deplasarea din proprie initiativa deplasarea.
Autoportret de autostopist in actiune.
La fata locului, cascada in sine s-a dovedit dezamagitor de banala. Ceea ce nu i-a impiedicat pe gospodarii thailandezi sa amenajeze tot traseul cu scari, instalatie de iluminat si sa construiasca o ditamai parcare dedicata.
Se intuneca asa ca am pornit inapoi catre campingul vazut la marginea drumului. Care nu era chiar un camping ci o tabara scolara. Karma a fost tandra cu mine si de data asta: am fost de-ngraba adoptat de colectiv. M-au tinut de vorba, m-au hranit si m-au invitat in excursia de a 2-a zi la Mae Sai (oras de granita cu Myanmar).
One reply on “Saved by the bell”
daca ai dat de lolita, te rog sa ne lasi sa stim. thailanda, tabara scolara, wilderness. this might the version of heaven for nabokov