Hitch-a-monk

A guy goes to Pai *not*.
Pe la 4-5, am descalecat, am returnat motoreta si am incalecat pe autobuzul spre Mae Taeng, de unde urma sa iau alt autobuz de Pai. Dar, cum calea catre Taramul promis nu e neaparat lipsita de bolovani, am aflat cu amuzata si incurcata surprindere ca urmatorul autobuz urma sa treaca de-abia la 8AM a 2-a zi. Ghidandu-ma dupa pionierescul tot inainte, singura solutie era, nu-i asa, autostopul – the only way is the hitch-way. Asa ca am purces de-a lungu soselei, incercand sa castig simpatia vreunui conducator.

N-a oprit nimeni insa multe dintre masinile catre care faceam cu mana, ma salutau inapoi cu farurile sau cu un claxon scurt. Un fel de ‘te-am vazut, spor la treaba!’.

Dupa 1h+ de mers la marginea drumului, soarele deja apusese si incepusem deja sa ma uit dupa un sopron care mi-ar putea gazdui sacul de dormit sau un loc de campat. Totusi, o masina opreste. In stanga soferului, un calugar budist. Nu merg pana in Pai dar ma pot duce 7km in directia respectiva.

Pe drum, sunt intrebat daca am unde dormi si daca vreau sa dorm la templu. Sure! Asa ca purcedem 12km inspre munte. Ma intreaba daca mi-e foame. Nu mi-e foame. Ajungem la manastire. Primesc o cheie de la un coridor, o rogojina, o plapuma si multe zambete. Noapte buna.