Doha, cu bine, contrar premiselor

Avionul pleca la 15:20, dar, ca un gospodar paranoic m-am hotarat sa plec de la 11 spre aeroport (autobuzul mi s-a spus ca face 20 mins). Ei bine, desi mi se promisese, la 11:00 in fata hostelului n-a oprit niciun microbuz. La 11:10 la fel. Dupa niste gingase ciripirturi ale receptionerului, care-mi vanduse bilet, la 11:25 m-am lasat pagubas si am incercat alta solutie. Urmatorul microbuz era la 13:00 asa ca m-am invartit nitel imprejur si am plecat cu tramvaiul, care facea mai mult, dar eram sigur ca pleaca.

In aeroport, mi-am infasurat rucsacul intr-un cocon de celofan, pt modica suma de 5$ si m-am prezentat voios la check-in.

O domnisoara m-a intrebat binevoitor de biletul de intoarcere. Care bilet de intoarcere, ioc, habar n-am care va fi urmatoarea oprire. Cu un calm antrenat, tanara de la ghiseu si superiorul ei care s-a implicat si el in discutia din ce in ce mai aprinsa m-a asigurat de bunele ei intentii dar mi-a explicat ca astea-s reglementarile de imigrare ale Malaesiei, nu poti avea un bilet care te duce, fara unul justificator care te intoarce sau te duce mai departe. Ei bine, atunci am considerat ca e momentul sa intru in panica. Allah cu siguranta nu ma simpatiza in ziua asta – probabil nu-mi facusem norma la vizitat moschee.

Am injurat din mers Quatar Airlines care-mi vandusera un bilet pe care aparent n-aveam cum sa-l folosesc, si m-am indreptat catre cel mai apropiat ghiseu al unei agentii de turism din aeroport, incercand sa gasesc varianta cea mai ieftina a unui bilet de plecare din Kuala Lumpur, oricand si in orice directia – oricum nu-mi va folosi practic la nimic.

KL – Singapore, 125$ – a fost cea mai rapida decizie de cumparare /raportata la suma cheltuita din viata mea. Oricum, am un drum pana-n Singapore, pe 20 Oct pe care cel ami probabiol nu-l voi folosi si oricum, daca mi-as fi facut temele mai temeinic as fi gasit cu siguranta un zbor din KL la cel putin jumatate de pret. De fapt eu imi facusem temele, Malaezia nu cere viza romanilor si nu gasisem nicaieri observatia respectiva.

M-am intors la check-in increzator, cu noul bilet in dinti cand a abarut buba #2 – your credit card sir. Ei bine, cardul cu care-mi cumparasem biletul era pierdut si dezactivat demult, dar asta-i alta poveste. Ma interesasem pe la prieteni si am fost asigurat ca singura modalitate de verificare e pasaportul. Ei bine, surpriza, sistemul QA nu-ti scuipa boarding pass-ul decat daca bagi numarul de card cu care ai cumparat biletul. Big buba.

Am sunat disperat la banca incercand sa-mi aflu seria cardului pierdut. Intru intensificare suspansului, regulile bancii nu permit comunicarea la telefon a unei asemena informatii. Am prestat asadar 10-15 minute de tanguieli disperate la telefon, incercand sa-mi explic situatia si sa apelez la omenia unui functionar bancar. N-a mers din prima, am cerut cu un superior, care mi-a repetat cu calm ca nu se poate. Dupa alte cateva tanguiri si argumentatii din ce in ce mai apasate (nu stiam daca si persuasive) persoana de la celalalt capat al telefonului, in Romania, a ignorat pentru un moment regulile sistemului, scotandu-ma din bucluc. Ii dedic acest post :)

Mai departe de-aici, lapte si miere. Stiam ca Quatar Airlines sunt undeva in top 5 mondial al liniilor aeriene – si am vazut si de ce. Stewardeze ca-n poze, LCD la fiecare scaun, mai multe filme, jocuri, telefon, 19 programe audio, pe mai toate gusturile, custom-made pt QA. Toate astea cu o telecomanda detasabila din manerul scaunului.

Fiind in avion, am optat pt desene animate cu teroristi aka Die Hard 4, foarte entertaining :) – cel mai mult mi-a placut ca apare si Kevin Smith in post de hacker.

Momentul povestirii ma surprinde in Doha, la probabil acelasi internet point gratuit dar limitat in timp, powered by Samsung. Am scris postul asta in 3 sesiuni de cate 10 minute dupa care se stinge monitorul (am scris si 2 mailuri). Scuzati-mi dara eventualele typos.

PS. In toaleta de barbati din Doha Airport (alte referinte n-am) e considerat absolut natural sa-ti speli picioarele la chiuveta. Nu stiu daca asta are conotatii religioase – barbatii isi spala intotdeauna picioarele inainte de a intra in moschee. Cert e ca am profitat si de oportunitatea si puterea exemplului vecinilor de chiuveta. Much better now :)