Back on the road

Back on the road.
Nu prea stiam incotro s-o apuc asa ca am ales Ban Tha Ton – doar pentru ca am vazut ca era capat de linie a autobuzului cu care fusesem pana-n Chiang Dao. Zis si facut. Desi pe parbriz scria Chiang Dao – Thaton asta nu inseamna ca autobuzul ajunge de fiecare daca chiar pana la capat. Am aflat ca de data asta(poate din cauza orelor inaintate?), capat de linie era un anume Fang.

In autobuz nu mai erau locuri asa ca am mers cateva ore in picioare, in spatele meu (tot in picioare) un cetatean beat si in consecinta foarte comunicativ, care a gasit cate ceva de declarat in continuu, timp de vreo 2 ore, pana a coborat. Dup-asta a fost kinderul care si-a exteriorizat bolul alimentar la cativa centimetri de sandalele mele. Majoritatea pasagerilor au coborat asa ca am prins un loc pe ultima bancheta, langa doi calugari, care mancau seminte. Unul dintre ei (evident, cel de langa mine) batea din cand in cand in podea ritmul melodiilor thailandeze difuzate (tot pe intuneric). La un moment dat a si ragait (nu c-ar fi un lucru rau in sine, da in context mi s-a parut inedit).

Autobuzul s-a oprit. Toata lumea s-a dat jos in Fang. Where the fugk is Fang?
Un orasel adormit. Daca eram intr-un sat puteam macar sa imi pun cortul undeva la marginea drumului/garlei, dar asa a trebuit sa caut un hostel. Am dat peste un cafe internet si am cautat accomodation dar fara succes, internetul nu auzise de Fang. Nu mi-a ramas decat sa purced pe strazi, am dat peste cativa localnici care m-au ghidat catre un fel de motel, cam imbacsit, pe de alta parte standardele mele sunt destul de tolerante, calitatea nefiind o prioritate.

Inainte de a ma urca in autobuz am avut inspiratia sa-mi cumpar la repezeala o carte, orice ca sa treaca timpul  (grosimea a fost unul dintre criteriile de selectie). Asa ca mi-am petrecut restul serii intr-o camera jilava, in universul voios al lui Stephen King – am impresia cel mai bine vandut autor ever (evident, dupa apostoli).