Lake Toba era pe vremuri un punct de repaos in absolut in traiectoria hippiotilor. Si dupa dumnealor, ciupercile, o oportunitate sesizata si cultivata de localnici. In zilele noastre, desi Indonezia e campioana la a vocaliza lupta anti-drog, cateva locuri raman in afara dioptriilor legii (also: Gili Trawangan, Bali).
Context in care mai toate pravaliile isi promoveaza explicit zarzavaturile voioase si ciupercile cosmice.
Un dans din buric da mult mai timid si fara miscari ample din buric. Probabil asta se dansa pe la petrecerile batacilor, oameni de lume si degraba mancatori de aproape – dupa care trageau un Meniaito ca mai sus.
Leaving Medan
Asteptand sa treaca ploaia sub acoperire wifi.
Dupa cateva zile de prea-zgomot si prea-praf, asta cand nu prea-ploaie. De-abia astept sa schimb plansa: Gunung Leuser National Park.
Hello monkeys!
Cred ca v-am mai psus ca prin partea asta a planiglobului oamenii sunt mai intelegatori si toleranti la capitolul standarde de securitate, ma rog, la mai multe capitole. Pe langa asta n-au inima sa lase pe nimeni pe drumuri, context in care mijloacele de transport sunt folosite la densitate maxima (si peste maxima).
Nu e nici pe departe prima data cand se-ntampla, da pana acum n-am filmat. Sus e foarte placut si vitejos insa de fiecare data cand nu mai apuc loc decat la bagaje, nu pot sa nu ma gandesc decat la ce traiectorie balistica as avea la o frana mai brusca sau o ciocnire minora.
In timp ce pe mine ma bantuie ganduri de-astea si ma tin cu hotarare de ce-apuc, ma intersectez de fiecare data cu pasageri obisnuiti si relaxati care dorm, cauta in bagaje, mai ca nu-si fac unghiile la 80km/h, pe portbagaj.
Previously: Public transport in Laos, loaded, paxontop