Patru pensionari din Constanta, Romania ma* intreaba de viza de Myanmar intr-un sat izolat de pe marginea Mekongului in Laos.
*Nu pe mine, pe varu’ Mihai. This really made my day. Cand pensionarii Romani ajung in Laos, e bine, semn de normalitate. Si cand e bine ma bucur.
Laos: comunism, turism si bombe neexplodate @ Cotidianul : Wayback Machine
Prea multa specializare strica. In Laos farmaciile n-au decat 3 pereti, gasesti si tigari (super strategie de market – de crestere ulterioara a cererii de medicamente), dulciuri sau orice altceva considera negustoru’ de cuviinta. Nu exista retete si primesti tot ce-ti doreste sufletul. Ma refer evident, la antidepresante, chestiile pe care le tot primim pe mail: Valium, Xanax, Prozac. Noi sa fim veseli.
Laos, destinatia anului 2008 – desemnata de New York Times. Vietnam and Cambodgia are so 2007. More on ddd
In acelasi timp, pe-aici lumea se mai impusca, in general departe de turisti. Unele autobuze sunt prevazute cu cate un cetatean protector, inarmat (pistol sau AK 47). Si o mare parte din suprafata e inca acoperita cu bombe neexplodate (o sa revin pe subiectul asta).
Am ajuns in Si Phan Don, sudul extrem al Laos-ului unde Mekongul se imprastie nitel formand o droaie de insulite inainte de a intra in Cambodgia. Se ajunge doar cu barca, bungalow-urile sunt ieftine, viata e usoara, nu exista posta, politie, apa calda sau alte nimicuri. There isn’t much to do in Si Phan Don, but that’s the point.
Activitatile preponderente sunt atarnatul in hamac, pedalatul si frunzaritul.
Am reusit sa ma intalnesc cu Amandin si prietena lui, dupa ce ne-am alergat nitel prin Laos. Asta inseamna ca pentru o scurta perioada suntem 5 romani in Laos! Corespondasem o perioada (via Igu) dar nu stiam cum arata. Pana la urma ne-am intalnit in Sunset Bar unde era o petrecere, singurul loc cat de cat animat din zona.
Am stat la povesti in mijlocul multimii vesele. Happy menu, happy people :)
La un moment dat mi-am dat seama ca ar fi optim sa ma retrag cat sunt inca in stare, asa ca am parasit adunarea si am incalecat spre casa. Lumina timida a frontalei (un set de baterii epuizate de la GPS) decupa un cerc modest si difuz din intuneric – am mai vazut efectul asta in documentare nocturne cu animale. Am pedalat o perioada, probabil vreo 15 minute, pe de alta parte sunt destul de sigur ca estimarea timpului nu e tocmai una din functiile la care un creier dilatat exceleaza.
Cica trebuie sa bei in timp ce stai aplecat. Nu e usor, da cica functioneaza – am vazut pe cineva facand asta, la un foc de tabara. Tot aici am auzit si povestea unei tipe proaspat intoarsa de la un turneu de mima pe la cele 3-4 farmacii din sat, incercand sa cumpere prezervative de la niste farmacisti care nu stiau engleza :)
La 200km or so in sud e Amandin la care sper sa ajung poimaine.