Posts Tagged insula

Apel la decență

entering the village dress politely

Bikini warning

Nu va lasati bikinii sa atenteze la inocenta localnicilor.
Semn plasat intrarea in sat / iesirea de pe poteca cu bungalow-uri, unde printre copaci stau strainii care, dupa cum stim, au morala indoielnica si apucaturi lascive. Si bani. Asa ca au poteca lor. In padure.

Langkawi

Sunset in Langkawi beach

Langkawi e un (yet another) paradis tropical, umbrit, sau însorit, depinde de perspectivă, de statutul de insulă duty-free. Alcoolul e taxat cu strășnicie, măsura menită să-i ajute pe cetățenii (musulmani ai) Malaeziei să țină calea dreaptă, așa cum bine scrie la carte.

Pentru a veni însă și în întâmpinarea turiștilor mai puțin aplecați (sau neexclusiv aplecați) asupra muzeelor și plimbărilor în natură, sau pentru a contracara nițel concurența vecinului budist (adică MULT mai liberal) din nord (Thailanda), guvernul Malaeziei, într-un surprinzător moment de înțelepciune (sau slăbiciune) a închis ochii (și deschis buzunarele) instituind 3 insule cu statut de duty-free. Așa au răzbit în prima linie a destinațiilor turistice: Langkawi, Tioman & Labuan.   (more…)

Duty-free

drunk driving

This isn't drunk driving

Cunoscuta pentru plajele, cultura bogata, traditiile si muzeele sale, Langkawi,

Langkawi is a duty-free island, and alcohol is significantly cheaper here than in the rest of Malaysia.

nord

Tahuna, Sangihe [3.5891°N, 125.4546°E] island, un grup de insulite cam in mijlocul oceanului undeva mai aproape de Filipine decat de Manado / mainland Sulawesi, de care nici google n-a auzit prea mult.

In registrul biroului de turism (foarte mirati de oaspeti) s-au semnat 2 oameni pe 2009 (4 luni). Maine Pananualeng beach dupa care insula Bukide unde cica sunt animale ciudate. Putin mai deparet si chair mai departe de lume ar fi Pulau Talaud, dar e un singur vapor pe saptamana, si nu ma lasa deadline-ul vizei.

Dupa care un vulcan subacvatic langa Mahengetang, si Pulau Siau.

Free Scuba

Pe gratis si fara licenta, conform bunavointei brigadierilor nautici de pe Pulau Tinabo, angajati ai parcului national Taka Bonerate. Job-ul lor e sa se plimbe printre insule, sa nu-i lasa pe pescarii calici sa dea cu bombe-n fauna marina. Se scufunad aproape zilnic sa pipaie coralii, in rest se uita la DVD-uri. Beau zilnic apa de ploaie (fiarta in prealabil) si mananca peste prajit. Ajung acasa o data la 2 saptamani.

Cand am ajuns pe Tinabo tocmai urmau sa intre in apa sa inspecteze starea unor transplanturi de corali, si ne-au intrebat brusc daca nu cumva vrem sa ne scufundam cu ei. Am fost singurul care-am erectat doua degete.

Experienta mea prealabila in scufundari incepea si se termina acum 10 ani la un cap de dig in Constanta natala, cand am intrat o data in apa cu un tub de oxigen la vreo 3m timp de 5-10 minute. Lasand la o parte asta sunt un entuziast si prolific snorkeler adica ma simt confortabil in mediul umed.

Un curs PADI/NAUI tine 2-3 zile, dar banuiesc ca e ca si in parasutism, unde 80% din curs se refera la cazuri speciale, accidente (de fapt nimeni nu zice accident, termenul politically correct e ‘incident’). Baietii mi-au explicat in 3 minute rolul a 2 butoane – al de pui aer in vesta (care te ridica la suprafata) si al de scotzi aer din vesta (ca sa te dedici adancurilor). Fernando m-a tras ulterior de urechi, dar nu s-a intamplat nimic rau (o usoara durere de cap in prima zi – da poate a fost insolatie).

Am beneficiat de doua scufundari, in doua zile consecutive, 30. 50 minute la un maxim de -18m, am vazut corali, animalutze si pestisori multicolori, o pisica de mare mica si o broasca testoasa mare (cic-am fost foarte norocos)

Promit sa revin cu poze din adancuri, dar o sa mai dureze

Taka Bonerate

Din Benteng (de unde ne-a lasat duba politiei) am ajuns in Petumbukan , un port aproape gol, cu 4 barcutze si 3 chioscuri care vindeau toate apa, cafea la plic si taiatei instant, consumati de 3 ori pe zi timp de-o zi jumate pana am dat de o barca spre Taka Bonerate, un vaporas ce transporta mese si scaune pentru o scoala de pe una dintre insule.

Capitanul secund vroia sa-si practice engleza (inexistenta) asa c-am reusit sa-i inchiriem vaporasul, cu tot cu echipaj (3 oameni) pentru 10$ pe zi de persoana, sa ne dam si snorkelim printre insulitze.

Taka Bonerate e-o aruncatura de insulitze, mici, plate, cu plaji albe, incojurabile la pas tihnit in 15 -40 minute si cu corali la o aruncatura de broasca. Ele toate (insulele) sunt atoluri, Taka Bonerate de fapt e cel mai mare atol din Asia de SE, al 3-lea din lume. Fiecare insula e la o distanta de 30-90 minute de alta/altele asa ca in general orizontul e populat de 1-2 benzi albe cu crestete de palmieri. Cateva au cate-un satuc de cateva zeci/sute de scafarlii: pescari, neveste de pescari si copiii nevestelor lor (pescarii sunt si ei, marinari).

De fiecare data cand am descins pe insule, pareau ca-n filmele SF, populate doar de femei si copii, barbatii fiind in general la munca. Insulele nu au electricitate, doar generatoare care functioneaza cateva ore pe seara, asa ca paleta de entertainment e foarte limitata. Asa ca productia pe cap de mama e de 8 – 12 prichindei (am verificat pe doua insule), insulele abunda de tinerete.

Omul Alb patrunde rar in zona, intr-o medie de 2-3 pe luna (in tot parcul national) si asta concentrat pe zonele de scufundari – Taka Bonerate e un paradis subacvatic dar mult mai greu accesibil si putin cunoscut decat Bunaken, Togian  Islands sau Labuan Bajo. Asa ca de fiecare data cand am coborat pe vre-o insula, am fost in centrul atentiei unei hoarde de copii, curiosi sa vada cuidateniile (oameni albi), zglobii si foarte doritori de poze.

Revin cu poze, cand o sa-mi permita accesul la net

Io pe