Categories
Istanbul

Ocazie: cea mai ieftina excursie in Asia

Indraznesc sa ma laud cu un deal pe care nici insusi Bradut nu vi l-a suflat pana acum. Azi dimineata m-am trezit, m-am spalat pe dinti, am luat micul dejun, am parasit incinta hostelului si in mai putin de juma’ de ora tzusti (sau tzup) in Asia! Calatoria intre cele 2 continente m-a costat 2.6RON(dus) – adica 1.30 TRY – cat costa orice bilet de transport in comun in Istanbul, inclusiv vapoarele care trec garla.

Ei bine, in Asia e altfel. Istanbulul asiatic nu prea e turistic, lucrurile sunt cu ocazia asta cu mult mai relaxate. M-am plimbat prin o zona rezidentiala, verde si linistita. Locul propice sa-ti cresti copii. De altfel, azi am incercat iar sa ies din zonele turistice, sa vad unde stau de fapt cele 12.000.000(i kid ya not) de istanbulezi.

In functie de directie, daca parasesti nitel zona turistica, apar cladiri comerciale, blocuri sau maghernite darapanate cu rufe atarnate de la o casa la alta (o sa revin cu poze).

Am ajuns si in Grand Bazaar, dar probabil cam tarziu (duminica pe la 18) o parte din dughene erau inchise si nu mi s-a parut asa de fabulos ca-n povesti. Langa bazar e si mormantul lui Baiazid II (nu stiu daca fix oponentul lui Mircea)

Peste tot, poze cu Ataturk individul care a modernizat turcia: a abolit statul religios, a emancipat femeile si a legalizat consumul si productia de alcool.

In ultimele doo zile am fost coleg de camera cu 2 americani, trecuti de 50, respectiv 60 de primaveri. Ambii se vantura prin lume, din hostel in hostel, prin zone relativ inedite. Deci se poate

In nota asta vesela ma duc sa ma culc. Urmatoarea transmisie din KL.

One reply on “Ocazie: cea mai ieftina excursie in Asia”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *