Of stelele mele. Post summit.

Dupa 3 zile de zburdeala in praf vulcanic (praf + transpiratie = priceless), mi-as fi dorit co camera de guesthouse/hotel ceva mai civilizata, as fi fost dispus chiar sa-mi calc peste zgarcenia de backpacker. Dupa Rinjani mi-am luat ramas bun de la coechipieri (asteptati de un van care-i readucea la punctul de plecare) si am plecat de unul singur spre est. Ocazie cu care am observat ca drumurile de prin partea asta a Lombok-ului nu sunt prea des deranjate de trafic.

Am ajuns intr-un final la terminalul de feribot pentru urmatoarea insula (Sumbawa) si si mai tarziu, pe intuneric in Poto Tano, un port intunecat, fara cazare. Un nene milostiv m-a tolerat intr-un SUV prafuit si m-am dus unde s-a dus si el in urmatorul orasel: Taliwang. Cele cateva hoteluri guesthouse-uri din Taliwang erau pline, mai putin unul.

In mod normal in Indonezia nu sunt dusuri ci mandi niste butoaie umplute cu apa din care te servesti botezandu-ti trupul cu o cantzarola. De data asta insa speram un dush, poate cu apa calda, si cearceafuri curate. Ei bine, Allah n-a parut sa-mi aprecieze deloc ascensiunea de 3 zile care m-a adus 3Km mai aproape de el si mi-a scos in fata singurul hotel cu locuri libere din orasel, si cel mai mizer hotel din cate mi-au fost pana in prezent scoase in cale (si cred ca am adunat in timp suficiente referinte).

Leave a Reply

Io pe